Ei… și cum urcam noi așa, agale, poteca spre frumoasa Cabană Armonia, un pic osteniți după slujba de la Mănăstirea Putna și drumeția la Cascada Bursuc, visând la un ceai cald și bun la căldura șemineului din salon, ne-am cam trezit cu razele blânde, dar jucăușe, ale soarelui de toamnă în ochi, de parcă ne-ar fi spus: ”Bună dimineața! Uite că iarba e încă verde, uite chiar mai bâzâie și câte o gâză, uite și cerul cum s-a decis sa fie senin de tot azi, așa, ca să mă pună pe mine în valoare…”
Armonia Green Life – Gura Putnei, Suceava
Suntem o echipă de prieteni iubitori de armonie, viață, sănătate, frumusețe, natură, care ne-am unit crezurile și strădania de a le transmite mai departe în cadrul asociației non-profit ARrMONIA Green & Life de la Gura Putnei.
Terapii oferite la Gura Putnei în județul Suceava
Credem cu tărie că ceea ce nu putem ingera nu ar trebui aplicat pe trupul nostru. De aceea, toate terapiile pe care le realizăm conţin ingrediente 100 % naturale pe care Natura-Mamă ni le pune cu multă dragoste şi generozitate la dispoziţie.
Poți fi și tu colaboratorul nostru, dorim să împărtășim aceleași valori
Natura ne hrănește, natura ne învață, natura ne iubește
Locația noastră: Gura Putnei, jud. Suceava, în Bucovina
Cadrul natural mirific de la marginea satului Gura Putnei constituie mediul perfect în care te poți odihni și regenera profund, îți poți regăsi pacea sufletului, buna dispoziție și pofta de viață. S
Bine ai venit la Armonia, în Bucovina, la Gura Putnei
Natura ne hrănește, natura ne învață, natura ne iubește. Ne place să credem că suntem mai mult decât o pensiune!